Proiectul „Dependențe”

Oamenii au dezvoltat tot soiul de dependențe pe care nu și le conștientizează, față de stimuli ce nu sunt în mod convențional percepuți a fi adictivi. Prin acest proiect, mi-am propus să explorez manifestări mai puțin literale – și deci mai primejdioase – ale fenomenului dependenței.

Seria de instalații a pornit de la ubicuitatea tehnologiei și modul paradoxal în care ne simplifică și ne subjugă viața în egală măsură.

Instalația Hrana cuprinde ingredientul principal cu care ne hrănim dependența tehnologică. Chiar dacă muncești sau te odihnești, folosești mereu tehnologie, întrucât aceasta se află în toate lucrurile, pe care le considerăm banale: de la telecomanda televizorului, la cuptorul cu microunde, cheia de la mașina până la obiectele pe care le considerăm cu adevărat tehnologice: telefonul mobil, laptop-ul, smart watch-ul.

Învățăm încă din copilarie că durerile de natura organică ale trupului pot fi înlăturate cu medicamente. Instalația Hrana #2 cuprinde ingredientul de care am ajuns sa fim dependenți. Sute de mii de persoane sunt spitalizate în urma consumului excesiv de medicamente.
Felul cum ne raportam la durere determină și comportamentul nostru față de medicamente.